După ce au existat mai multe date și variante cu privire la posibilitatea călătoriilor în țara preferată a românilor, Grecia, iată că în sfârșit avem ceva concret!
Eu abia aștept să vină vara, sper ca lucrurile să se mai așeze până atunci și să ne putem bucura de soare și vacanțe.
Dacă în majoritatea țărilor din Europa va fi dificil să călătorim, poate chiar imposibil, avem varianta Africii 🙂 . Egipt se află pe lista verde și ne așteaptă cu o experiență de neuitat. Mai multe despre condițiile unei vacanțe în Egipt și ce poți vizita, ai aici.
Din fericire avem vești foarte bune și din Grecia. Mii de români preferă litoralul grecesc pentru un sejur de neuitat, și pe bună dreptate!
Republica Elenă are de toate, peisaje de vis, plaje superbe, munți, păduri de pini și palmieri, istorie cât cuprinde și mâncare delicioasă. Ți-am făcut chef pentru o vacanță în Grecia? Iată ce trebuie să știi.
CE S-A ANUNȚAT INIȚAL
Inițial, ministrul turismului din Grecia, Harry Teocharis, a anunțat în data de 6 aprilie faptul că turismul se va deschide în data de 14 mai, în siguranță, în ciuda pericolului.
Este avut în vedere un plan amplu pentru ca turismul să poată fi reluat, care include următoarele:
- Pasagerii trebuie să prezinte la sosire fie un document de vaccinare, fie un rezultat negativ al testului PCR;
- Activarea sistemului de control aleatoriu „EVA” la frontieră;
- Hoteluri în carantină, astfel încât persoanele să poată rămâne auto-izolate;
- Vaccinarea muncitorilor, care va începe imediat ce vaccinarea persoanelor vulnerabile la sănătate este finalizată. (sursa SchengenVisaInfo.com)
GRECIA ÎI AȘTEAPTĂ PE ROMÂNI
Românii vor putea petrece Sărbătorile Pascale și 1 Mai în Grecia. Potrivit ultimelor informații, făcute publice de către ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, turismul se deschide mai repede, și anume în data de 16 aprilie.
Ce trebuie să știi este că există anumite condiții care trebuie respectate. La plecarea în Grecia ai nevoie de:
- Un certificat de vaccinare SAU un test PCR cu rezultat negativ;
- Un formular de localizare PLF, care se găsește deja pe internet și poate fi completat online.
La revenirea în România sunt mai multe variante. Dacă lucrurile rămân cum sunt acum, iar Grecia nu se află pe lista galbenă, nu se stă în carantină.
Dacă însă, la întoarcerea în țară din vacanță, Grecia se află pe lista galbenă, cei vaccinați și cu rapelul, de la care să fi trecut minimum 10 zile, nu vor sta în carantină. De asemenea, nici cei care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile și pot dovedi acest lucru cu un certificat medical sau cu un test de anticorpi, nu vor sta în carantină, informează Năsui.
Ce îți sugerez este ca înainte de plecare să te informezi foarte bine despre condițiile de călătorie, eventual vorbește cu o agenție, să fii sigură că ai parcurs toți pașii necesari, pentru ca vacanța ta să nu fie umbrită de situații neplăcute. De asemenea, foarte importantă în această perioadă este asigurarea de sănătate și storno, indiferent de locul unde călătorești!