Holocaustul este una din cele mai urâte pete de pe fața istoriei omenirii. La zeci de ani de la acest eveniment tragic încă se scriu cărți, se fac documentare și se vorbește despre ororile care s-au petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între anii 1941 – 1945. Una din cărțile bazate pe aceste întâmplări ne arată o altă față a Holocaustului, cea văzută prin ochii unui copil. Este vorba despre „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay (nume original „Elle s’appelait Sarah”).
Cartea este tulburătoare, unele pasaje greu de citit, mai ales că îți imaginezi scenele pe măsură ce sunt descrise. Personajele sunt fictive, dar evenimentele istorice sunt reale. Autoarea a dorit să aducă un omagiu copiilor care au fost victimele Holocaustului.
ACȚIUNEA PE SCURT
Acțiunea se petrece în paralel în două spații temporale. Cititorul urmărește povestea micuței Sarah, care se desfășoară în 1942, precum și pe cea a Juliei Jarmond, o jurnalistă de origine americană, stabilită la Paris, în 2002.
Juliei i se cere de către publicația la care lucrează să facă un reportaj pentru a comemora victimele Raziei de la Vel D’Hiv, care a avut loc în data de 16 iulie 1942.
Razia de la Velodromul de iarnă a fost cea mai mare razie și operațiune de arestare în masă de evrei realizată în Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a avut loc la 16 iulie 1942 și a vizat în special evreii străini sau apatrizi (fără cetățenie) refugiați în Franța. Obiectivul operațiuniii a fost restrângerea numărului de evrei din Franța ocupată de germani, potrivit cu planurile naziste de nimicire a evreilor din Europa.
Regimul colaboraționist de la Vichy a mobilizat sub codul „Vânt de primăvară” (Vent printanier) poliția franceză pentru a participa la această operație: În Paris (aflat sub ocupația Germaniei), circa 4,500 de polițiști, jandarmi și voluntari francezi au căutat și arestat circa 11,000 de evrei. Într-o săptămână au fost arestați 13,152 de evrei, inclusiv 4,115 de copii. De acolo ei au fost trimiși în lagărul de concentrare Drancy și în alte câteva locuri, în așteptarea deportării lor în lagărele de exterminare de pe partea din Polonia denumită de naziști „Guvernământul General”. Mai puțin de o sută de persoane, dintre care nici un copil, au supraviețuit deportării. (sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Razia_de_la_Velodromul_de_iarn%C4%83)
Pe parcursul investigațiilor Julia află tot mai multe despre copiii care au pierit în urma acestei razii, dar o familie în special îi atrage atenția.
În paralel aflăm povestea familiei Starzynski, o familie obișnuită din Paris, cu doi copii, Sarah, de 10 ani, și Michel, de 4 ani. Ei își trăiesc viața normal până când aud bătăi în ușă și sunt luați pe sus pentru a fi duși pe Velodrom, în toiul verii.
Sarah aude din camera ei ce se întâmplă, iar în ultimul moment decide să-l ascundă pe frățiorul ei în dulapul lor secret, unde va fi în siguranță până când ei se vor întoarce. De aici, scopul fetiței devine acela de a se întoarce la fratele ei, acasă, și poartă mereu la ea, fie în haină, fie în mână, cheia dulapului.
Este dureros să citești ce urmează, mai ales că la un moment dat, poți prevedea deznodământul. Este dureros și cum Sarah povestește, prin ochi inocenți de copil, ororile pe care le-a văzut la Velodrom. Oameni înghesuiți cu miile, fără apă, fără mâncare, în iulie. Fără acces la o minimă igienă. Unii s-au sinucis de groază, alții pur și simplu nu mai vorbeau și își acceptau neputincioși soarta. O femeie care a născut acolo. Prea multe pentru un copil care tot ce voia era să se întoarcă acasă la fratele său mai mic. Apoi a urmat separarea brutală de părinți și viața alături de alți copii în lagăr.
PUNCTUL CULMINANT
Pot spune că această carte are două puncte culminante. Pentru mine cel mai șocant a fost momentul în care Sarah reușește să scape din lagăr și să se întoarcă în Paris. În casa ei deja locuia altă familie, care habar nu avea ce s-a întâmplat acolo. Mai multe nu vă spun, vă las să descoperiți singuri.
Apoi, te țin cu sufletul la gură și paginile în care Julia, care urma să se mute cu soțul și cu fiica sa în apartamentul bunicii, află în timpul investigațiilor lucruri tulburătoare despre acest loc.
Interviurile cu supraviețuitori și cu martori, care majoritatea erau deja foarte în vârstă, o duc pe Julia tot mai aproape de Sarah. Atât de aproape încât până la urmă află ce s-a întâmplat cu fetița care a reușit să supraviețuiască lagărului.
FILMUL
Există și un film după „Se numea Sarah”, pe care vă recomand să îl vedeți după ce ați citit cartea, neapărat după, nu înainte, pentru că vă ajută să înțelegeți mult mai bine acțiunea și relațiile dintre personaje (sunt destul de multe). Dacă aveți rețineri deoarece cartea este mai dură, să știți că filmul poate fi vizionat, sunt doar sugerate anumite secvențe, nu arătate direct.
Titlul filmului, care este o dramă franceză din 2010, a fost tradus „Sarah’s Key”, ceea ce mi se pare o metaforă foarte bine aleasă. În primul rând deoarece cheia fetei este un obiect de o mare importanță, ea reușind să o ascundă în haină și să o păstreze inclusiv în timpul în care se afla în lagărul de concentrare, deoarece era determinată să ajungă acasă la fratele său, frază care se repetă des în prima parte a cărții.
În al doilea rând, jurnalista Julia este implicată trup și suflet în aflarea adevărului despre Sarah, fetița evreică ce a îndurat suferințe groaznice la o vârstă foarte fragedă, dar care a reușit să scape din lagăr. Ce s-a întâmplat cu Sarah Starzynski, sau Sirka, cum îi spuneau cei dragi? Unde s-a dus? Mai trăiește? De ce se simte atât de apropiată de ea încât reportajul despre un eveniment istoric s-a transformat în ceva mult mai personal? Practic, Julia reușește să găsească „cheia” la aceste întrebări și află misterul fetei care tot ce voia era să-l salveze pe Michel.
CONCLUZIE
„Se numea Sarah” este o carte care îți va smulge câteva lacrimi, dar pe care o vei citi cu sufletul la gură, de la început, până la final. Vorbește despre o realitate pe care dacă o negăm, nu înseamnă că nu s-a întâmplat.
Este o parte a Holocaustului văzut prin prisma unui copil care s-a maturizat înainte de vreme, care a fost rupt de căldura propriei case și familii și a fost nevoit să lupte pentru a trăi. Este povestea a milioane de copii.
