După ce deja nici speranță nu mai aveam că la Aeroportul din Arad vor fi și alte zboruri în afară de charter-ul spre Antalya (cel spre Hurghada, Egipt, s-a scos anul acesta), iar cel mai interesant eveniment de pe aeroport nici nu avea legătură cu zborurile (vorbim de Arad Open Air Festival), iată că totuși se pare că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună.
Potrivit Consiliului Județean Arad, vom putea zbura direct din urbea noastră zilnic spre București, care e o veste foarte bună mai ales pentru cei care călătoresc în scop de afaceri, și de câteva ori pe săptămână în Franța, Germania și Italia.
Noile destinații, număr de curse și data primului zbor
Este vorba despre 14 curse spre 4 destinații și anume, București după cum spuneam, Paris, Stuttgart și Milano Bergamo, operate de compania aeriană Blue Air.
Probleme recente la Blue Air
„Nu spunem hop până nu sărim gardul”, astfel că înainte să ne imaginăm postând pe Instagram poze cu Turnul Eiffel în fundal sau cu o gelato pe străzile din Milano, așteptăm ca lucrurile să se concretizeze, doarece compania a avut numeroase probleme în acest an, iar mii de pasageri au rămas cu vacanța „în aer” din cauza zborurilor anulate.
Au fost anulate zboruri programate pentru această vară pe aproximativ 20 de rute, urmând să fie reluate din octombrie, plus unele curse charter. Astfel că urmează să vedem ce se va întâmpla cu zborurile contractate pentru Aeroportul din Arad, din noiembrie anul acesta.
„Comisia Europeană a aprobat alocarea unui ajutor de stat de către Consiliul Judeţean Arad către companii de transport aerian care au fost afectate de pandemia de Covid. Milionul de euro nu putea fi încasat de o singură firmă, valoarea maximă a ajutorului pentru fiecare societate în parte fiind de 600.000 de euro. După ce Consiliul Judeţean a anunţat alocarea acestui ajutor, Blue Air şi-a propus să îl acceseze și va primi 600.000 de euro”, a adăugat președintele CJA.
Foto: ThePixelman from Pixabay