Pe lângă festivaluri, evenimente frumoase, călătorii și cărți, ne mai dăm pe aici cu părerea și despre diverse alte lucruri cotidiene. City Girl înseamnă și City Woman sau City Mom, iar viața e complexă și nu e doar roz.
Am trăit lucruri pe care nu credeam că le vom trăi vreodată. Trăim evenimente despre care am citit doar în cărți sau despre care ne povesteau cu (încă) groază sau lacrimi în ochi bunicii și străbunicii. Ba nici părinții noștri nu au dus-o chiar bine înainte de 1989, dar toate poveștile lor le vedeam așa, ca pe niște istorisiri despre vremuri demult apuse și care nu vor reînvia niciodată.
Pace totală în lume nu a fost niciodată, dar ultimii doi ani plus ceea ce se întâmplă acum deja pare desprins dintr-un scenariu de film horror-psihologic, iar răbdarea noastră ajunge la limita de sus.
Și până în 2019 s-au întâmplat lucruri foarte urâte, tragice, dar parcă nu erau atât de obsesiv mediatizate, din 2020 numai așa ceva auzi peste tot. Media ne-a intoxicat efectiv NUMAI cu vești proaste, iar acest „trend” pare că nu se mai termină.
Vrei să ai o zi proastă, să fii panicat, speriat, să îți pierzi orice chef de a mai trăi sau de a-ți face planuri? Uită-te la știri! Vrei să ai insomnii, palpitații, grețuri și amețeli? Citește știrile seara, înainte de culcare, mai ales de pe site-uri care vor dinadins să fii în pragul unui AVC.
De pe vremea când eram în presă mă afecta foarte rău să scriu despre accidente, morți, dezastre, etc., iar pandemia mi-a pus capac, acesta fiind și unul din motivele pentru care m-am nișat pe jurnalism de lifestyle, dar evident, nu pot ignora ceea ce ne înconjoară.
Mereu apare un subiect de panică, mereu o dezbatere care scindează societatea în online și nu numai, mereu o temă pe fondul căreia să ne aducem injurii unii altora (vezi exemplul cu premierea și oferirea de coronițe la final de an școlar care a provocat o adevărată isterie), parcă tot timpul devine viral un subiect care pune paie pe foc și îi face pe mulți să fiarbă în suc propriu și să își verse nervii pe străinii de pe net. Că la urma urmei asta e, jignești un străin de pe internet doar pentru că nu este de acord cu tine. Investești timp + nervi în asta? Da! Este de vreun real folos? Nu. Ai putea face ceva productiv în acest timp? Cel mai probabil, da. Sunt perfect de acord cu dezbaterile argumentate logic, inteligent și cu bun simț. Nu sunt de acord să te înjuri cu un străin din ciudă, invidie, sau pur și simplu că așa ai chef.
Există și presă de calitate, unde găsești articole documentate și care te informează despre subiecte utile, dar există și PANICĂ! PANICĂ! PANICĂ!, iar eu personal am dat unfollow la absolut tot ce ține de ultima categorie, pentru că nu mai pot.
Câteodată mă gândesc că devin intenționat virale astfel de teme pentru a ne ține ocupați și a ignora adevăratele probleme. Creșterile de prețuri, educația în colaps, orașele care devin din ce în ce mai nesigure. Aradul, de exemplu, a devenit dintr-un oraș frumos și liniștit, o oază pentru tot felul de persoane dubioase mai mult sau mai puțin agresive, care te atacă în plin centru, ziua în amiaza mare. Acestea sunt probleme reale. Și câte și mai câte sunt, și mai grave.
Am ajuns, probabil, la o suprasaturație, în general. Dacă în ultimii doi ani cumva ne agățam de o mică speranță că totul va fi bine, acum, după ridicarea restricțiilor și, cică, o revenire la normal, parcă nu mai am nici acea mică speranță. Am făcut greșeala de a intra pe un site național de știri și efectiv am simțit cum îmi crește nivelul de cortizol. Climă, război, dezastre naturale, sinucideri, variolă, prețuri uriașe, criză, corupție și multe alte lucruri despre care nu mai am putere să mai citesc. Da, trebuie să fim informați, nu e nici aceasta o soluție, să ne creăm o lume roz în care zburdă unicorni pe norișori, dar nici non-stop să fim în gardă, pe sistemul fight or flight, deoarece nu vom sfârși din cauza vreunui atac nuclear sau virus, ci din cauza unui infarct cauzat de stres. E prea mult. A fost mult prea mult, iar acum deja este sufocant.
Bun, ce se poate face? Păi, în microcosmosul nostru, în micuța noastră bulă, putem continua să ne bucurăm de fiecare zi așa cum e ea. Sună naiv, dar nu este. Am ajuns să apreciem lucrurile pe care înainte le consideram banale. Adică, ne-am trezit. Este vară, cald, ne putem bucura de o înghețată cu o persoană dragă sau cu noi înșine, putem citi afară pe o bancă sau la malul mării, putem fugi un weekend la munte, putem merge într-un city break (preferabil cu mașina, deoarece cu avionul mai nou riști să dai banii pe bilet și să rămâi acasă sau să nu te poți întoarce) putem copilări din nou alături de copiii noștri, putem spune mai des „te iubesc”, să apreciem ceea ce avem, deoarece, din păcate, am văzut că totul se poate nărui într-o clipă.
Aleg să mă bucur de fiecare zi, aleg să fiu super entuziasmată că voi merge după 3 ani la un festival de muzică, aleg să mă încânte faptul că-mi voi face părul roz, aleg să mă bucur de timpul petrecut cu bebelușul meu, cu tot cu tonele de scutece și nopți cu somn întrerupt, ales să fiu recunoscătoare pentru familia mea și pentru fiecare zi însorită sau ploioasă. Acestea nu mi le va lua nimeni 🙂 .
Photo by Edu Grande on Unsplash
