„Noduri” de Domenico Starnone este un roman care te răvășește, care te pune pe gânduri, deși tema abordată este, aparent, una banală: aventura unu soț plictisit și sufocat de viața de familie, care apoi se întoarce acasă. Felul în care este scrisă această carte te face să vezi exact, cu detalii sfâșietoare, ce înseamnă de fapt o astfel de trădare și ce consecințe poate avea, chiar și după zeci de ani.
Pe lângă thrillere, printre preferatele noastre se numără și astfel de cărți, care intră în străfundurile relației dintre doi oameni. Cartea este structurată în trei părți, în acest fel cititorul vede din prisma tuturor celor implicați, mai puțin a amantei, ce înseamnă o viață chinuită din cauza unor decizii nefaste.
Câteva scurte recenzii:
„Noduri” este un roman ingenios construit, asemănător unui puzzle. The New Yorker
O meditație subtilă, uimitoare despre căsnicie, fidelitate, sinceritate și adevăr. Kirkus Reviews
„Noduri” este cel mai emoționant roman al lui Domenico Starnone. The New York Times
Acțiunea pe scurt
După cum spuneam, cartea este împărțită în trei părți. Cartea întâi începe cu scrisoarea soției înșelate, Vanda, către soțul ei, Aldo. „Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta“. S-au căsătorit de tineri la începutul anilor șaizeci, din dorința de a fi independenți, dar apoi lumea din jurul lor s-a schimbat și faptul că la vârsta de treizeci de ani au o familie de întreținut devine un semn de rămânere în urmă, mai degrabă decât de autonomie, după părerea soțului. El s-a stabilit la Roma, îndrăgostit de grația blândă a unei tinere necunoscute de 19 ani, alături de care zilele sunt mereu vesele, iar ea a rămas în Napoli cu copiii lor, măsurând tăcerile îndelungate și amploarea înstrăinării.
Tonul ei în scrisori trece brusc de la o stare la alta, de la ironie, la ură, amenințări că el nu își va mai vedea cei doi copii, pe Anna și Sandro, la implorări, rugăminți să se întoarcă acasă, totul culminând cu anunțul că a vrut să se sinucidă și șocul resimțit când Aldo nici măcar nu a vizitat-o la spital. Se poate observa clar degradarea ei mentală pe parcursul scrisorilor și durerea ca o rană vie care nu se mai vindeca nicicum.
Cartea a doua îl are în centru chiar pe Aldo. El povestește exact de ce a plecat, cum familia alături de cei doi copii devenise o rutină apăsătoare, cum nu era fericit deloc, deoarece considera că în viață trebuie să poți face ceea ce vrei, să-ți urmezi fericirea fără a da socoteală, iar ceilalți trebuie să înțeleagă asta. Aflăm detalii și despre copilăria sa, astfel ni se răspunde la întrebarea de ce nu a fost atins (inițial) de suferința soției. Crescând la rândul său într-o familie disfuncțională, cu un tată alcoolic ce o bătea frecvent pe mama lor, care a ajuns și ea în pragul sinuciderii, chiar sub ochii copiilor, Aldo și sora lui au devenit imuni la astfel de scene, creându-și un scut de apărare. El spune că tatăl său a pus în jurul mamei sârmă ghimpată și că suferea de fiecare dată când îi intra câte un nod de fier în carne.
El vorbește la timpul prezent, după zeci de ani de la adulter, care a durat patru ani. Acum el este un bărbat de peste 70 de ani, care are o viață monotonă împreună cu Vanda, la care deși s-a întors, lucrurile stricate nu au putut fi niciodată reparate. Soția sa a suferit atât de mult încât nu și-a mai revenit, îl pedepsea frecvent prin comportamentul ei, era hipervigilentă la nefericirea lui, iar el a ajuns o marionetă care era de acord cu orice spunea ea, doar să nu mai fie certuri, trăind în continuare vieți paralele. Aflăm și că ea, de fapt, voia să-l trimită înapoi la Lidia, femeia de care s-a îndrăgostit iremediabil, pentru care a plecat de acasă patru ani și pentru care a renunțat și la copii.
Există aici și o poveste al cărei deznodământ îl aflăm la finalul ultimei părți. Casa lor din Roma este răvășită cât timp ei sunt plecați în vacanță, însă hoții nu au furat nimic de valoare. Ce au dispărut însă sunt niște poze compromițătoare și pisica lor, Labes. Numele pisicii are o semnificație aparte, vine din latină și înseamnă „necaz”, „nenorocire”, lucru pe care Vanda nu îl știa.
Ultima parte, cartea a treia, are în centrul ei copiii celor doi, pe Anna și Sandro. Aflăm prin vocea Annei (acum are peste 40 de ani) ca viața lor este una ratată, după cum chiar ea spune. Sandro are 4 copii cu mame diferite și își împarte timpul și banii între ei, ea nu a dorit niciodată să facă copii, a avut multe relații pasagere, iar acum se consideră bătrână și îl invidiază pe Sandro pentru atuurile sale fizice, deși e mai în vârstă decât ea. Ei erau doar niște copii când tatăl lor i-a părăsit, vizitele sale au fost tot mai rare până când s-au oprit total, Aldo recunoaște că voia să lase în urmă absolut tot trecutul și să se bucure de viață alături de Lidia, iar copiii au fost încredințați Vandei. Copilăria lor a fost marcată de nesiguranță, au fost martoriii degradării mentale ale mamei lor, tentativa sa de suicid i-a traumatizat, mania ei de a economisi mereu îi enerva și îi priva de multe lucruri, revederea cu Aldo a fost ca și revederea unui străin, singurul lucru care îi mai lega fiind modul inedit în care își făcea Sandro nodurile la șireturi, exact ca tatăl său. O urau pe Lidia, dar au și înțeles de ce Aldo o prefera, era tânără, elegantă, frumoasă, relaxată, clipele alături de ea mereu lejere și plăcute.
Deși Aldo se întoarce la Vanda, nimic nu mai poate fi reparat. Deși au o căsnicie de 50 de ani, viețile lor sunt distruse pentru totdeauna, și ce e cel mai trist, inclusiv viețile copiilor lor.
Concluzii
„Noduri” te pune serios pe gânduri, vezi toate părțile unui adulter în cadrul unei căsnicii în care sunt și copii, înțelegi motivele soțului, dar totuși îl judeci. O judeci și pe soție, și pe amantă, dar cel mai milă îți este de cei doi copii.
Aldo a greșit da, dar dacă era atât de fericit cu Lidia, nu trebuia să se întoarcă să răscolească totul din nou, mai ales că s-a întors din motive egoiste, relația cu aceasta începând să scârțâie. Vanda putea încerca să-și refacă viața, pentru binele ei și al copiilor, însă a preferat zeci de ani să-l pedepsească pe el. Desigur că vorbim de anii 60-70 când de gura lumii nu puteai divorța, desigur că o astfel de trădare scutură o familie din temelii, dar la finalul cărții vezi că adevărul este undeva la mijloc.
La final vezi că din cauza unor capricii, ego-uri, încăpățânări, și cel mai important, din cauza unor traume transgeneraționale, suferă cel mai mult cei mici… care ajung la rândul lor mari și repetă istoria. Sau devin atât de înverșunați împotriva părinților care le-au făcut rău încât merg în cealaltă extremă.
O viață trăită împreună de gura lumii, din cauza unor regrete, răzbunare, vieți ruinate și nefericite, totul pentru ce? Asta te întrebi la final de „Noduri”.
