Cu toții avem vise, dorințe, planuri, iar unele dintre ele par atât de imposibil de atins, încât atunci când se întâmplă, parcă nici nu realizezi că s-au întâmplat.
Unul din motto-urile mele era „I wasn’t born to just pay bills and die” (Nu m-am născut doar să plătesc facturi și să mor). Mereu mi-am dorit mai mult, mai wow, am luptat să îmi îndeplinesc visele, să lucrez într-un mediu care mă inspiră, să fac ceea ce îmi place, să nu mă mulțumesc cu „Lasă că merge și așa, la alții e mai rău”, să văd locurile la care visam din copilărie, să nu mă complac în viața personală, să progresez, să învăț, să mă dezvolt. Din copilărie și până acum așa am fost și așa voi fi. Rutina e bună, dar constantă fiind îmi taie aripile și mă sufocă.
Până în 2020 înainte să înceapă dezastrul, am luptat pentru fiecare lucru pe care am reușit să îl realizez, chiar dacă pe feed-ul de instagram părea totul de-a gata, nu e așa, la fel cum pentru majoritatea oamenilor nu e așa. Visele împlinite nu cad din cer, iar dacă chiar ne dorim ceva foarte mult, merită să muncim pentru acel ceva. Din 2020 însă și până destul de recent, am suferit cu toții, colectiv. Nu mai credeam că voi reveni vreodată la viața plină de provocări și presărată pe alocuri cu adrenalină, de dinainte.
Fiecare om are pasiunile sale și eu cred din tot sufletul că fără ele viața este tristă. Ea este oricum mult prea scurtă, de aceea merită să profităm de orice ocazie care ne colorează sufletul. Cred cu toate puterile că un echilibru între o viață frumoasă de familie și a face ceea ce iubești să faci egal: fericire. Momente grele avem cu toții, important e ca atunci când tragem linie, să ne iasă pe plus.
Când îți întâlnești artistul preferat
Unul din lucrurile care mă fac fericită sunt festivalurile, pentru două-trei zile, ieși din rutină și pășești într-un tărâm magic. Am avut ocazia să merg la destul de multe evenimente, atât ca spectator, cât și ca presă, cu acces în backstage și martor la tot ce înseamnă logistică și nebunia din spate.
Am cunoscut mulți artiști, am luat interviuri, am făcut poze, iar toate aceste experiențe m-au îmbogățit ca om. Apogeul acestora a fost când mi-am întâlnit DJ-ul preferat. Majoritatea avem o trupă/ solist/ dj/ actor/ artist preferat pe care visăm să-l întâlnim măcar 1 minut.
Paul Van Dyk, originar din Germania, este un superstar de talie mondială, o legendă vie a muzicii trance, compozitor, producător cu propria casă de discuri – VANDIT Records -, nominalizat la premiul Grammy (Oscarurile lumii muzicale), cu o carieră de aproximativ 30 de ani în spate, și care și acum, umple până la refuz săli de evenimente, cluburi, stadioane din SUA până în Asia și Australia. Fanii EDM (Electronic Dance Music) dansează până în zori pe ritmurile sale și îl adoră, pur și simplu.
DJ-ul a rămas fidel stilului său care l-a consacrat, nu a devenit niciodată extrem de comercial, iar eu pentru asta și nu numai îl voi aprecia mereu.
De când aveam 10 ani m-a marcat cumva videoclipul piesei „We are Alive” care rula încontinuu pe VIVA, iar de atunci am rămas fană. De ce? Habar nu am. Muzica lui mă unge pe suflet să zic așa, e ca un masaj la creier, mă binedispune.
Mereu am visat să pot să ajung MĂCAR la un concert de al lui, iar pentru asta au trecut 15 ani. L-am cunoscut la Arad Open Air Festival în 2019, când am avut norocul uriaș de a fi acolo cu presa, deci practic, la job. Nu voi uita niciodată când l-am văzut venind pe culoar, s-a oprit lumea în loc pentru câteva momente. Nu am apucat să vorbim nimic deoarece programul nu a permis, dar am reușit să facem o poză împreună.
Trei ani mai târziu, după un concert anulat de două ori la Brno în Cehia la care aveam bilete din 2020 și la care nu am mai ajuns din cel mai fericit motiv (un bebe mic 🙂 ), acum s-a întâmplat ceva la ce nu speram vreodată.
Am văzut pe pagina lui oficială un concurs pentru un Meet & Greet și am zis că nu am nimic de pierdut dacă mă înscriu, fiind în cadrul Young Island Festival tocmai din Bacău, organizat de Moise Costel, nici nu știam cum voi reuși să ajung. Fast forward, am câștigat și am plecat în celălalt capăt de țară, cumva s-au aliniat planetele pentru noi.
Despre festival voi scrie separat deoarece merită, ne-a plăcut enorm locația, fiind organizat pe o insulă în centrul orașului Bacău. Am cunoscut acolo oameni foarte, foarte primitori, organizatorul și cei din staff au fost prietenoși și ne-au tratat absolut minunat, am rămas în relații de colaborare și sperăm să ne revedem.
Omul din spatele artistului
Inițial ne așteptam la o întâlnire în backstage de 5 minute, însă lucrurile au decurs mult mai bine de atât.
Am stat cuminți până când a ajuns, a venit el la noi, ne-a salutat, am vorbit puțin, am primit autografe, am făcut câteva fotografii, i-am mulțumit pentru această frumoasă ocazie și am vrut scurt măcar să îl întreb ceva. Astfel am aflat că ceea ce îl menține motivat și optimist în aceste vremuri tulburi este faptul că are convingerea că toate trec, inclusiv vremurile foarte grele.
Am crezut că asta a fost tot, dar spre surpriza noastră, am fost invitați să mai stăm cu el până când avea să urce pe scenă, adica peste o oră aproximativ.
Am povestit puțin despre viața lui, despre cum călătorește în toată lumea, am aflat că adoră cățeii, chiar are unul foarte drăgălaș pe nume Bailey, ne-a mulțumit că am condus 9 ore special pentru acest eveniment, i-am menționat care este piesa mea preferată („Nothing but you, Super8 & Tab remix”). Spre maxima mea bucurie, a căutat-o și a introdus-o în setul pregătit pentru festival. Voi povesti nepoților cum Paul Van Dyk mi-a făcut o dedicație 🙂 , cu siguranță.
Show-ul a fost superb, am putut să stăm acolo în spate și să-l vedem de aproape, iar când s-a terminat i-am mulțumit încă o dată și a rămas că ne revedem la următorul concert. Am trăit toată experiența ca prin vis.
Despre România a zis că evident că îi place mult la noi, ținând cont de cât de des vine.
Am cunoscut un om care chiar ține la fanii săi, un om care deși e adorat la nivel mondial nu și-a pierdut modestia, o persoană deschisă, prietenoasă, care nu te intimidează, cu care ai sentimentul că te cunoști de o viață și poți vorbi orice. Acesta este Paul Van Dyk, un DJ și un om minunat.
Mulțumesc Arad Open Air și Young Island Festival pentru că mi-ați îndeplinit acest vis (de două ori).
Următorul? Poate un mega show la Ibiza :), până atunci… ascultăm pe repeat „Nothing but you”.