M-am tot gândit la tema aceasta deoarece lucrând foarte mult pe social media, de mulți ani, mi se pare că a venit acum un trend care parcă efectiv vrea să te facă să taci. Toată lumea este ofensată din absolut orice.
După o pauză destul de lunguță de la scris (motive obiective de biberoane și legănat 🙂 ) tot mă surprindeam fiind iritată de ceea ce vedeam în discuțiile de pe facebook, instagram și comentarii în general pe diverse teme, motiv pentru care am decis să abordez problema. Suntem foarte supărați. Pe vecinul, pe vedeta X, pe influcenerul Y, pe articolul nu știu care, pe poza cu nu știu ce, pe tot, pe viață.
FOARTE rar vezi câte un articol/ postare la care lumea chiar se bucură sau, pur și simplu se abține de la răutăți.
Din 2020 încoace am trecut, într-adevăr, prin niște evenimente foarte traumatizante, care se pare că au lăsat urme. Suntem foarte nervoși, iar cum nu putem răbufni la muncă sau acasă, ne vărsăm tot veninul pe social media, deseori în capul unor oameni nevinovați.
Ceea ce a ajuns, după părerea mea personală, la un nivel de exagerare care tinde spre penibil, este acest trend, de a ne simți personal lezați și ofensați de orice se publică pe net. Lucrurile au luat-o razna. Deja și știu ce gen de comentarii voi găsi la un anumit subiect, efectiv deja poți să prevezi valul de critici, indiferent despre ce subiect este vorba.
Exemple sunt mii, milioane. Articol despre o vacanță exotică? „Daaar valorile românești de ce nu le promovați???”; oferte pentru vacanțe la mare în România, „Hoții! Ce prețuri sunt astea???Mai bine mergem la greci! De ce nu postați și de turci sau greci??”; o vedetă își anunță logodna; „Ia uite-o și pe asta, cine mai e asta? Și sora mea s-a logodit și n-a apărut în ziar! De copiii olimpici de ce nu scrieți??”, etc., etc. Lista continuă la nesfârșit. Să nu mai vorbim de grupurile de mame, de care m-am lovit recent. Atâta ură și competiție fără rost rar mai vezi. Orice postează o mămică se află în colimatorul unei haite pregătită să o sfâșie, pentru că, desigur, toți deținem adevărul absolut pe care trebuie să îl băgăm cu bocancul și cu forța pe gâtul celorlați. Nu sunt deloc de acord cu asta, dacă tu trăiești într-un anumit fel, dacă ție îți plac anumite lucruri, dacă tu ai decis pentru un anumit stil de viață, de ce trebuie toți să facem asta? Nu suntem nici superiori, nici inferiori, ci doar diferiți. Și e minunat că suntem diferiți, trebuie să respectăm asta și să nu ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala 🙂 .
Nu ai cum să scapi, indiferent despre ce scrii, oricât de inofensiv ar fi subiectul. Dacă se postează o fată frumoasă, „Sigur, la banii ei, oricine arată așa! Promovați și femeile normale!”, dacă are curaj o fată plinuță să facă asta este, la rândul ei, desființată, practic orice faci, oricum arăți, cumva vei ofensa pe cineva, pe undeva, deoarece e mult mai ușor să sărim să-i criticăm pe alții pentru a ne „răcori” în loc să ne vedem problemele din propria ogradă. Dacă ești aranjată ai prea mult timp și nu te ocupi de familie, dacă ești naturală ești delăsată, dacă ai o carieră înfloritoare, clar ești o mamă absentă, dacă ai patru copii, de ce nu ai și un job solicitant, etc. Gura lumii nu o astupi nicicum, dar în ultimii ani mi se pare că am devenit cumva isterici cu faptul că luăm personal totul. Și e obositor, pentru toată lumea, mai ales pentru cel care se enervează fără absolut nici un sens.
Acest lucru nu are nici o legătură cu libera exprimare, a cărei avocată sunt. Desigur că suntem liberi să ne exprimăm opinia despre orice avem noi chef, însă ce încerc să spun aici este că, din păcate, există o furie colectivă care nu face bine nimănui. Nu te simți mai bine dacă ai desființat pe cineva pe net, nici dacă nu-ți convine tema unui articol până la punctul în care autorul ar fi trebuit să rescrie tot doar pentru a-ți fi pe plac, în schimb te simți mai bine dacă respiri adânc, dai scroll și eventual te uiți la un clip cu pisici sau închizi de tot social media și citești o carte pe tema ta preferată. Putem să dezbatem, să discutăm despre orice, putem corecta pe cineva dacă greșește (aviz grupurile de mame), ceea ce contează enorm este TONUL, da tonul, chiar și în scris reiese acest lucru, cum ne alegem cuvintele, și câtă răutate lăsăm să iasă la iveală. Și să nu mai luăm totul personal, pentru că nu este. Se știe foarte clar că cel mai mult ne pasă de propria persoană și de cum suntem văzuți, nu e egoism, e normal, pentru că la urma urmei doar pe noi ne avem, atunci care sunt șansele ca un articol scris de John din SUA pe un site de cancan să te vizeze direct încât să-ți trezească toate frustrările?
Dacă scrie cineva despre mamele de băieți, de ce nu scrie și de mamele de fete, dacă scrie de Paris, de ce nu scrie de Viena, dacă scrie de Brașov, de ce nu și Timișoara, dacă e albă, de ce nu e și neagră. Știți de ce? Pentru că NIMENI nu poate aborda TOT într-un singur articol. Nimeni nu poate să fie zece persoane în una, astfel încât să mulțumească pe supărații de pe net, nimeni nu va scrie articole de sute de mii de cuvinte, doar pentru a aborda absolut tot pentru a nu supăra pe nimeni. Dacă tema unui articol sau unei postări este Dubai, atunci nu e Costinești și invers. De ce trebuie luat asta personal? Nu voi putea înțelege niciodată. Iar autorii sunt pur și simplu făcuți în toate felurile și acuzați de tot felul de lucruri aberante.
Internetul e aproape infinit, cu siguranță găsim cu toții postări și articole despre orice ne interesează. Trebuie doar să facem puțină curățenie în feed sau să dăm un search pe Google. Nu să tragem de urechi pe unul și altul că n-au postat ce am avut noi chef. Este absurd.
Toți îi invidiază pe influenceri pentru viața lor, aparent, perfectă, pentru tot ceea ce primesc pe gratis, pentru fotografiile perfecte, dar, cu o asemenea expunere vine și o asumare uriașă tocmai a acestui val de ură, pentru că pentru mulți, orice poate fi un trigger. Iar asta, după cum am zis, vine din noi, nu de la ceilalți. Ar fi bine să ne uităm atent la noi, să vedem ce lipsește, să acceptăm, și, nu în ultimul rând să facem ceva pentru a ne apropia de acel ideal pe care îl vedem la alții. S-ar putea și să nu fie idealul pentru noi 🙂 .
Așadar… în 2023, ca să nu superi trebuie ori să taci, ori să postezi poze cu floricele…și chiar și atunci, poate la unii le plac roșii și nu roz, și tot nu e bine.
Să fim mai buni! 🙂 Weekend fain!