Now Reading
Distracția se mută pe nisip în acest weekend, la Arad Open Air Ghioroc! Cine îi așteaptă pe petrecăreți

Distracția se mută pe nisip în acest weekend, la Arad Open Air Ghioroc! Cine îi așteaptă pe petrecăreți

arad open air

În premieră, vineri și sâmbătă, 28 și 29 iulie, pe plaja de la Ghioroc, Arad Open Air Festival prelungește distracția începută în urmă cu două săptămâni, la aeroport. Pentru a oferi o experiență completă, potrivită cu vara și cheful de distracție al participanților, festivalul continuă cu două zile de distracție și muzică.

Vineri și sâmbătă, plaja Ghioroc va fi gazda unui spectacol muzical de excepție, care va aduce în fața publicului artiști renumiți și talentați. Pe parcursul celor două zile, participanții la festival vor avea ocazia să se bucure de prestațiile incendiare ale unor artiști precum FC DNB, Azteca, MGK666, Z3nn, Ian, YNY Sebi, Mike Kross și alții, care vor completa atmosfera vibrantă a evenimentului.

Reguli speciale de acces pentru siguranța participanților

Distracția este importantă și la AOA buna dispoziție este pe primul loc. De asemenea, la fel de importantă este și siguranța participanților. Cum ediția de la Ghioroc are loc pe malul lacului, pentru a ajuta participanții să se bucure din plin de vară, plajă și muzică bună, organizatorii au pregătit măsuri de siguranță speciale.

Accesul se va face începând cu ora 12:00, în ambele zile, pentru ca participanții să se poată bucura și de plajă. Fiecare participant va putea intra în incinta festivalului pe baza biletului achiziționat online sau în format fizic, la intrare. Organizatorii roagă petrecăreții să păstreze biletul de intrare, chiar dacă vor primi brățări de acces. Fiecare participant poate intra în incinta festivalului de maximum 2 ori înainte de ora 21:00 sau maximum o dată după ora 21:00. Dacă aleg să părăsească zona de festival după ora 21:00, vor putea intra doar dacă achiziționează un nou bilet de intrare.

„Pentru noi este foarte important ca participanții să se distreze în siguranță. Ținând cont că festivalul se desfășoară pe malul lacului, am luat măsuri de prevenție și pază suplimentare, în așa fel încât să nu avem surprize neplăcute. În incinta AOA există salvamari și pază specializată, perimetrul este închis cu garduri și supravegheat în permanență, pe toată durata evenimentului. Organizarea unui eveniment pe malul apei oferă o mulțime de oportunități de distracție, dar ne și responsabilizează mult, ca organizatori. Rugăm participanții să țină cont de regulile locului, să aibă grijă de ei și să fie atenți la recomandările salvamarilor. Ne dorim distracție și voie bună pentru toată lumea, haideți să construim împreună cea mai bună experiență AOA de până acum!”, detaliază Glad Varga, organizatorul Arad Open Air Festival.

Artiștii care vor urca pe scena AOA

Unii dintre cei mai așteptați artiști în acest weekend sunt trapperii Azteca și MGK66, care vor aduce un val de energie și versuri autentice pe scena plajei Ghioroc. Acești talentați trapperi au câștigat rapid popularitatea în industria muzicală cu stilul lor unic și versurile puternice.

Azteca, cu flow-ul său carismatic și abilitățile impresionante de freestyle, a reușit să cucerească inimile ascultătorilor din întreaga țară. Fiecare vers al său emană o autenticitate și o putere care îl fac să se deosebească în peisajul muzical. Cu piese precum „Sute albastre” și „BOB” trapperul a reușit să își creeze o bază de fani în creștere și să se impună ca unul dintre cei mai talentați artiști din generația sa.

MGK666, pe de altă parte, impresionează prin versatilitatea sa și abilitatea de a se adapta la diferite stiluri muzicale. Artistul este capabil să îmbine ritmurile contemporane cu versurile sincere și introspective. Când acești doi trapperi talentați urcă pe scenă, atmosfera devine incendiară. Cu carisma lor contagioasă și prezența scenică captivantă, Azteca și MGK666 vor transforma plaja Ghioroc într-un loc în care publicul va exploda de energie și entuziasm. Versurile lor pline de pasiune și mesajele puternice vor răsuna în inimile ascultătorilor, creând o conexiune unică între artiști și fanii lor.

Cu astfel de artiști în lineup-ul festivalului, Arad Open Air se anunță a fi un eveniment muzical de neratat. Fanii lor, dar și toți cei prezenți, se vor bucura de un spectacol live memorabil și vor trăi clipe de intensitate și bucurie alături de acești artiști remarcabili.

Programul pe zile

Vineri, 28 iulie 2023

17:00 ASMO&DE33SKI&SOU

17:45 IMD

18:30 DJ PAO

19:30 DJ N’ALIN

21:00 YNY SEBI

22:00 AZTECA

23:00 ADRIAN FUNK

01:00 MIKE KROSS

03:00 MDLN & AVRAM

Sâmbătă, 29 iulie 2023

17:00 LEX

17:45 Z3NN

18:30 DJ DIDI

19:30 ALEXANDRU UNGUR

21:00 MGK666

22:00 IAN

23:00 FC DNB

00:00 DJ SAVA

02:00 MIKE KROSS

 

Tokens și bilete

La fel ca în primele trei zile de festival, cumpărăturile se vor face pe bază de tokens, prețul unuia fiind de 10 lei, iar aceștia se pot achiziționa cu bani cash sau cu cardul de la punctele special amenajate.

Abonamentele se pot achiziționa accesând https://www.openairfestival.ro/abonamente/. Beneficiază de intrare gratuită minorii sub 10 ani, dacă sunt însoțiți de un părinte/tutore și persoanele cu dizabilități.

Concertele încep în fiecare zi la ora 17:00, dar intrarea în festival se poate face începând cu ora 12:00, iar pentru a evita aglomerația festivalului, cei care și-au achiziționat deja un abonament sunt rugați să vină începând cu prima parte a zilei. Biletele se vor putea cumpăra și la intrarea în festival. Vă rugăm să păstrați biletele pe toată durata evenimentului.

Urmărește și conturile de social media pentru a fi la curent cu ultimele noutăți: Facebook https://www.facebook.com/aradopenair, Instagram https://www.instagram.com/aradopenair/

Foto: Mircea Moisescu

What's Your Reaction?
Ador
0
Confuz
0
Iritat
0
Trist
0
© Copyright: City Girl 2021, All Rights Reserved. Copierea oricăror materiale de pe site fără acordul expres al deținătorului
www.city-girl.ro este strict interzisă și se va pedepsi potrivit normelor în vigoare.

Acest conținut este protejat! © City Girl - 2021