Aveam în plan să citesc „O vară italiană” de Rebecca Serle încă de vara trecută, dar cumva a ajuns la rând abia anul acesta, în timpul unei vacanțe în Italia. Mi se părea perfectă, evident datorită titlului, însă „am judecat-o după copertă” pripit și greșit, considerând-o inițial o lectură romantică și poate banală.
„O vară italiană” de Rebecca Serle este mult mai mult decât pare la prima vedere, adică o lectură ușurică de citit pe plajă. Este profundă, surprinzătoare și atinge subiecte grele precum iubirea, viața, moartea și timpul.
Câteva recenzii scurte:
„Rebecca Serle descrie magistral iubirea în toate formele ei.” – Gabrielle Zevin.
„O poveste emoționantă… relația dintre mamă și fiică devine tangibilă grație durerii resimțite de Katy și dorinței sale de a păstra vie legătura afectivă.” – Publishers Weekly.
„O călătorie magică pe care chiar merită s-o faceți!” – Associated Press.
Acțiunea pe scurt
Înainte de a intra în detalii trebuie să atrag atenția că urmează SPOILERE, deci dacă aveți în plan să citiți „O vară italiană”, treceți peste această parte direct la concluziile de mai jos.
O tânără de 29 de ani pe nume Katy trece prin cea mai groaznică perioadă din viața ei atunci când o pierde pe mama sa, Carol. Relația lor a fost una extrem de puternică, Katy o descrie pe mama sa ca fiind cea mai importantă persoană pentru ea, o femeie iubită de toți, cea care avea mereu păreri și răspunsuri la orice, care știa mereu să ia deciziile potrivite, ce mai, care era perfectă din toate punctele de vedere.
Katy vorbește foarte mult despre mama sa, despre relația lor care era mult mai strânsă decât o relație mamă-fiică obișnuită, ele erau de nedespărțit, ca niște surori și cele mai bune prietene în același timp. Când mama ei moare, ea nu mai are nici o motivație să trăiască, există ca o umbră în casa părinților în care și tatăl ei încearcă să își găsească un rost, acum că a rămas singur. Ea este căsătorită cu Eric, primul ei iubit, din facultate, însă acest eveniment șocant a făcut-o să își reanalizeze absolut toate domeniile vieții, inclusiv relația cu soțul ei.
În timpul vieții, Carol i-a povestit de nenumărate ori despre vacanța minunată pe care a avut-o în urma cu zeci de ani într-un oraș demn de un paradis din Italia, de pe coasta Amalfi. Mereu a spus că visează să se întoarcă într-o zi, însă din cauza ritmului de viață alert, a job-ului solicitant, nu a reușit. De ziua ei a primit cadou de la Katy o excursie în frumosul Positano, unde urma să plece ele două. Din păcate, între timp Carol s-a îmbolnăvit de cancer și nu au mai apucat să plece, deși până la final și-au tot făcut planuri legate de itinerariu ca și cum vacanța va avea loc.
Dupa moartea sa, Katy decide dintr-un impuls să plece singură în această aventură italiană pentru a se deconecta și pentru a vedea cu ochii ei de ce a fost mama sa fascinată de Positano. Înainte să plece are o discuție dureroasă cu Eric despre divorț, consideră că relația nu mai are rost, mai ales acum că a pierdut cea mai importantă persoană pentru ea.
Ajunge în Positano după un drum foarte lung și nu îi ia mult să se îndrăgostească de mirificul peisaj italian. Voi povesti pe scurt ce urmează, cu accent pe evenimentele cheie. Printre multe descrieri ale zonei Amalfi, care chiar nu sunt plictisitoare deloc și te fac să visezi cu un Aperol în mână, sau îți lasă gura apă când Katy povestește cum încet, încet revine la viață și se înfruptă din bunătățile locale (pizza, fructe de mare, salate, toate descrise delicios), se întâmplă un lucru absolut supranatural. O vede pe mama ei. Nu prin vis, nu halucinând, ci mama ei este chiar acolo, însă nu așa cum o știa. Este Carol, o tânără de 30 de ani, aflată în vacanță în Italia. Katy s-a întors în timp în anul 1992 și a primit răspunsuri la o grămadă de întrebări, cunoscând o latură a mamei sale de care nu avea habar.
Nu își poate explica cum s-a întâmplat așa ceva, însă crede că relația lor puternică a trecut peste barierele spațiului și timpului, așa că iată două tinere față în față, mamă și fiică. Este foarte interesantă interacțiunea dintre ele două, Carol o îndrăgește imediat pe Katy fără să știe cine e. Vizitează împreună zona, bifând multe dintre locațiile de pe itinerariul făcut de Carol înainte să moară, iar Katy descoperă tot mai multe despre mama sa, nu toate fiind lucruri bune.
În paralel există și o poveste de … iubire e mult spus, mai mult atracție nebună între Katy și un tip frumos de la hotelul Poseidon unde era cazată, Adam, care are și el rolul lui în tot mozaicul întâmplărilor.
Când află cel mai mare secret al mamei sale, aceasta nu mai reapare, iar Katy revine în vremurile noastre. În care Adam e cu 30 de ani mai bătrân, căsătorit și mutat definitiv în SUA, însă hotelul e tot acolo, iar Positano la fel de minunat.
Avem parte de un final neașteptat, cumva cu happy end pentru Katy. Reușește să se descopere pe sine și să meargă mai departe chiar și fără mama ei. A înțeles că nimeni nu este perfect, nici măcar ea nu a fost, și că lucrurile familiare sunt cele mai de preț, dând o nouă șansă căsniciei cu Eric, care îi face o surpriză și apare în Italia.
Concluzii
Mi-a plăcut foarte mult „O vară italiană”, în primul rând dintr-un motiv personal, deoarece mi-a adus aminte de spectaculoasa coastă Amalfi pe care am vizitat-o în urmă cu peste zece ani, și unde m-aș întoarce oricând, și în al doilea rând datorită întorsăturii neașteptate pe care o ia. De la romanul siropos la care mă așteptam să fie, este de fapt o carte profundă despre relația mamă-fiică, soț-soție și despre supranatural.
Ce nu mi-a plăcut și trebuie să recunosc, este exagerarea cu orice ocazie a perfecțiunii lui Carol. Este pusă pe un piedestal. Mie, din descrieri, nu mi se părea deloc perfectă, iar relația celor două pare mai mult una de codependență nesănătoasă. Carol avea mereu răspunsurile, Carol știa mereu tot, Katy o asculta pe ea prima și nu pe soțul ei, nu lua nici o decizie fără mama sa, se menționează inclusiv faptul că apărea neanunțată deseori la ei acasă pentru a „le aduce legume proaspete de la piață”, lucruri care mie nu mi se par tocmai normale și în regulă. Ele nu au tăiat niciodată cordonul ombilical, a rămas acolo, chiar dacă invizibil, iar acest fapt a avut consecințe grave asupra fetei. Carol pare o femeie obsedată de control (este descrisă cum planifica totul și știa mereu ce e mai bine pentru toți), iar Katy o tânără care nu a vrut să se maturizeze și a depins total de ea. Desigur că iubirea și prietenia dintre cele două este cumva de invidiat, dar în rest nu mi s-a părut o relație normală. Cu atât mai mult Katy a fost total pierdută și incapabilă să se descurce singură pentru că mama ei nu a învățat-o acest lucru, ci a făcut-o dependentă de ea, lucru care îl și recunoaște spre final tânăra.
Ce mi-a plăcut și m-a surprins plăcut (atenție SPOILER) a fost împăcarea dintre Katy și Eric. A fost o reconfirmare a faptului că nu trebuie să dăm „pasărea din colivie pentru cioara de pe gard”, chiar dacă sună stupid, este o comparație potrivită în situația din poveste. Nu mă așteptam să se împace, mai ales după aventura lui Katy (chiar dacă s-a întâmplat într-o realitate paralelă), dar nimeni nu e perfect, așa cum a văzut și ea la mama sa, iar acest Adam din 1992 a reușit să o învie și să o trimită înapoi unde îi era locul, în brațele soțului, în prezent.
Este o lectură ușoară, dar cu teme dificile, o recomand, mai ales citiă pe plajă, cu un cocktail și o pizza lângă 🙂 .
